DEZVĂLUIRI INCENDIARE! Va fi nunta anului. Alex Velea şi Antonia se căsătoresc? Artistul spune tot despre viaţa de familie, botezul lui Dominic şi mariajul cu Antonia

image

Alex Velea a vorbit despre fostul mariaj al Antoniei, desper fiul lor Dominic, dar şi despre botezul micuţului, cât şi despre mariajul dintre ei.

Cântăreţul a declarat că nu este deranjat de faptul că nu este căstorit încă, însă după ce Antonia va încheia mariajul cu Vincenzo Castellano cu siguranţă se vor căstori, iar atunci se vor gândi inclusiv la botezul micuţului Dominic.

“Aşteptăm să rezolve Antonia cu divorţul şi apoi vom vedea cum vom face şi cu botezul lui Dominic. Divorţul are legătură cu botezul pentru că trebuie ca lucrurile să intre în normalitate. Pe noi nu ne deranjează atât de tare că nu suntem căsătoriţi încă. Suntem oricum o familie”, a declarat Alex Velea pentru “ring”.

„Dominic gângureşte deja, încearcă să zică «mama», «tata» sau mai degrabă o combinaţie între cele cuvinte. În mod sigur, prima dată va spune «mama», deşi încercăm să stăm cu el în egală măsură… Îmi doresc să ne calce pe urme, dar dacă îşi va dori altceva, îl vom susţine. Dar deja trăieşte într-un mediu artistic, astfel încât sunt convins că o să cânte. Ne-am dat seama că are calităţi. Deşi e foarte mic, aplaudă şi o face pe ritm, nu oricum”, a mai spus Velea.

Întrebat dacă îşi mai doreşte şi alţi copii, artistul a răspuns fără să stea pe gânduri: “Avem deja o fetiţă (n.r. – Maya, fiica Antoniei), dar ne mai dorim încă o fetiţă şi un băiat. Acum avem doi puşti extraordinari, Lino şi Mario, doi artişti foarte talentaţi pe care îi susţinem şi îi ajutăm să se dezvolte. Se află la începutul carierei lor, sunt încă la şcoală. Nu contează cât de mult cheltuim cu ei, important e că Dumnezeu ne-a dat posibilitatea să câştigăm suficient cât să-i întreţinem şi pe ei şi, dacă o să avem posibilitatea, şi pe alţii. Când eram puşti, mi-ar fi plăcut să am pe cineva să mă susţină, să-mi dea un imbold. Eram din provincie, nu aveam unde să stau şi mi-aş fi dorit să mă ajute cineva. Am promis că atunci când o să ajung mare îi voi ajuta pe alţii”, a conchis artistul.

A cunoscut succesul prin muzică

Alex Velea este un cântăreț, vedetă de televiziune și compozitor de muzică pop din România, câștigător al competiției Star Factory. S-a născut pe 13 mai 1984 în Craiova, România. Încă de mic și-a descoperit pasiunea pentru muzică, începând să cânte de la 9 ani, la 11 ani, devenind elev la Palatul Copiilor. La 16 ani începe să studieze canto clasic, timp de 4 ani.

Anunțuri