O vedetă de la noi a spus ”DA”! Povestea ei de dragoste este TULBURĂTOARE! Primele imagini cu ea în rochie de mireasă!

image

Una din cele mai tumultoase poveşti de dragoste din lumea vedetelor autohtone s-a concretizat, astăzi, cu o nuntă ca-n poveşti! Mai exact, cântăreața cu pricina a decis că este cazul să spună ”DA”, a doua opară în viața ei, dar folosind același bărbat pe post de mire.

Iubire cu năbădăi! Cântăreaţa Sophia trăieşte o poveste de dragoste desprinsă parcă dintr-o telenovelă. S-au cunoscut în urmă cu şapte ani, iar la scurt timp de la întâlnire, artista a fost cerută în căsătorie de Victorino. Ulterior, lucrurile au luat o altă întorsătură pentru îndrăgostiţi.

image

În iunie 2011, cei doi au divorţat, însă timpul le-a arătat că sentimentele pe care le au unul pentru altul nu s-au stins, aşa că şase luni mai târziu, ei şi-au reluat relaţia.

image

Astăzi, cei doi amorezi și-au unit, din nou, destinele în fața altarului după ce, în urmă cu o lună, au făcut cununia civilă.

image

Sophia nu a lăsat să-i scape nimic din organizarea nunții, a avut clar în minte ce-și dorește, și perfecționistă din fire, a vrut să muncească cot la cot cu firma organizatoare pentru ca totul să iasă perfect.

image

”Mi-am dorit să am o ceremonie religioasă aparte, cu șapte preoți, printre care și pe duhovnicul meu din Roznov, orașul meu natal. M-am implicat mult în organizarea nunții noastre”, a declarat Sophia.

image

Citește și:

Sophia are cel mai ciudat brad de Crăciun! Este făcut din 10 kilometri de lână organică

Cântăreaţa Sophia a spus „DA”! Iată ce inel de logodnă a primit!

VIDEO Sophia, eveniment important în familie! Ce a sărbătorit nonconformista artistă

Publicat de pe WordPress pentru Android

Anunțuri