Nu a scăpat nepedepsit! Ce a păţit şoferul care a lovit cu maşina un poliţist la Mamaia

image

Şoferului care a lovit cu mașina, în stațiunea Mamaia, un polițist care încerca să-l legitimeze, a fost sancţionat de oamenii legi. Pe numele bărbatului a fost emisă o ordonanţă de reţine de 24 de ore.

Bărbatul urmează să fie prezentat, duminică, instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă, au precizat, pentru Agerpres, surse judiciare.

Un polițist din Constanța a fost lovit sâmbătă dimineața, în stațiunea Mamaia, de o mașină condusă de un șofer pe care încerca să-l legitimeze, după ce acesta își parcase autoturismul pe plajă.

Potrivit unor surse din poliție, sâmbătă dimineața, s-a primit o sesizare prin 112 la Biroul Mamaia prin care se semnala că, pe plajă, este un autoturism parcat.

La fața locului, s-a deplasat o echipă mixtă, formată dintr-un polițist și jandarm, care a identificat lângă mașină un bărbat. Agentul i-a solicitat acestuia să scoată mașina de pe plajă, dar a constatat că este sub influența alcoolului sau drogurilor, fapt pentru care s-a urcat polițistul la volan, iar bărbatul în dreapta.

După ce a scos autoturismul de pe plajă, polițistul a coborât și i-a solicitat bărbatului respectiv actele de identitate, conform acelorași surse.

„Acesta s-a făcut că se uită în torpedou, iar la un moment dat a sărit pe scaunul din stânga, a pornit mașina și s-a pus în mișcare cu viraj la stânga, acroșând polițistul cu portiera în zona șoldului”, precizează sursele menționate.

Șoferul în cauză și-a continuat deplasarea, iar după circa 1 km a lovit un stâlp, unde a fost prins și condus la spital pentru recoltarea probelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Potrivit acelorași surse, rezultatul primei probe ar fi indicat 2 la mie alcool în sânge.

La spital, a ajuns și polițistul, acuzând dureri la coloană, fără a fi însă nevoie de internare.

Foto: Hepta

M.T.

Citeşte şi:

Şofer român, acuzat că ar fi sechestrat mai multe persoane într-un autocar în Italia

Accident grav în Cluj! Un bărbat a adormit la volan și s-a izbit de un cap de pod

Publicat de pe WordPress pentru Android

Anunțuri