Poliţia din Drobeta Turnu Severin în alertă! Un OZN a căzut lângă o biserică!

image

Oamenii legii au demarat o anchetă în vederea identificării unui „OZN”  picat din cer aseară.

Ancheta poliţiei a început după ce aseară mai mulţi cetăţeni au semnalat faptul că în vecinătatea bisericii din cartierul Kiseleff din Drobeta Turnu Severin a căzut un obiect care semăna cu o paraşută, zgomotul produs de impactul cu pământul speriind localnicii din zonă. Potrivit autorităţilor, obiectul zburător, neidentificat încă, ar proveni de la un avion care a survolat zona. „Se fac verificări pe aerodromurile şi aeroporturile din sudul şi sud-vestul ţării pentru a descoperi în inventarul cărei entităţi s-a aflat. Este foarte important de stabilit cum a ajuns şi în ce scop obiectul să aterizeze în Drobeta Turnu Severin”, a afirmat Lohon. Obiectul a fost ridicat luni noapte de o echipă pirotehnică SRI de lângă un lăcaş de cult din cartierul Kiseleff al municipiului Drobeta Turnu Severin şi predat poliţiştilor. Martori oculari au susţinut că, la impactul cu solul, obiectul respectiv a produs un zgomot foarte puternic. El se află acum la sediul IPJ, unde este supus unor analize de laborator.

Anunțuri